ÃŽn noapte sunt nimicuri de-ntrebare
Când umbra spală minți de a cunoaște
Cobor în taine-n adevăr în moaște
Când luna chip de raze-n miezuri are.

Beție de senin în cer se naște
Și stelele-mi vorbesc în turmentare
Iar vântul de lumini tot bate tare,
O nebunie-a liniștii mă paște.

Și mult se-mbie sângele sub piele-a-și
Striga de Crist pocalul cel cu vin
Și din străbuni la literă mă-nchin
Că patimile-n liră-mi sunt aceleași.

În osul care de demult mă-nstigmă
Reînvelesc cuvântul în enigmă.